Monica Brânduşescu
Am absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (Filosofia Culturii) cu lucrarea de diplomă “Masca şi oglinda sau labirinticul drum către sine” şi Ecole Doctorale Francophone en Sciences Sociales, Europe Centrale et Orientale, studiind cultura antitotalitară în România de după ‘89, cu studiu de caz pe Editura Humanitas.
Între 2004 si 2006 am predat logică şi filosofie în mai multe licee din Bucureşti, am organizat diverse cercuri de filosofie şi artă, precum şi o serie de conferinţe cu personalităţi notabile (ex.: “Dimensiunea interdisciplinară a filosofiei”, cu Mircea Dumitru, “Sensul filosofiei azi”, cu Mihai Sora si Sorin Lavric, etc.) Liceele în care m-am simţit cel mai bine au fost “Ion Creangă” şi “Nicolae Tonitza”.
Din mai 2007 lucrez la HotNews.ro, unde ocup pozitia de PR Manager. Am iniţiat/coordonat diferite proiecte speciale şi concursuri, urmate de evenimente şi expoziţii tematice, cum ar fi “RecycleArt“ şi “Vreau o Românie mai curată”. Am jurizat şi am oferit premii la mai multe competiţii şi festivaluri.
Am susţinut conferinţa “O foaie, un drum si ispita unui joc”, din seria de conferinţe Povestitor, coordonată de Lia Perjovschi la Centrul de Cultură şi Artă Contemporană – Pavilion Unicredit. Am susţinut şi desfăşor în continuare cursul “Poveştile ca metofore ale dezvoltării de sine“, în cadrul Fundaţiei Calea Victoriei. Am organizat evenimentul “Bal cu Poveşti la Sub-Cărtureşti“, în care au putut fi ascultate public pentru prima oară poveştile cursanţilor mei de la Fundaţie.
Legat de spiritul vocaţional, consider că o profesie adecvat şi autentic aleasă reprezintă garanţia unei cariere de succes. Pasiunea, entuziasmul şi chemarea faţă de o anumită profesie fac minuni în drumul spre succes. Vă invit să învăţăm împreună cum să producem cât mai multe astfel de minuni în vieţile fiecăruia dintre noi. Momentul oricărei alegeri fundamentale poartă în sine un strop de magie!

Ministerul Culturii si Patrimoniului National.



















