Elena-Doina Petroaie:

Proiectul «Poveste în dar» mi-a dat ocazia să întâlnesc oameni minunați, talentaţi şi cu suflete mari, ce s-au implicat total în realizarea şi buna desfăşurare a lui. A fost o bună ocazie de a-mi perfecţiona abilităţile de lucru în echipă şi cele de a relaţiona cu cei din jurul meu.

Îmi place să cred că munca noastră, de «simpli» voluntari în acest proiect a avut un ecou însemnat în viitorul lui Angelo, influenţându-l pozitiv.

Atelierele (teatru, pictură, creare poveşti, încondeiere ouă, recycleart) au fost un succes. Conducatoarele lor (Francesca Maria Dogaru, Georgiana Vlahbei, Monica Brânduşescu şi Oana Popescu) au făcut o treabă bună în a-i îndruma pe participanţii de toate vârstele ce au umplut Clubul Ţăranului în zilele 1-3 aprilie. Ei au realizat piese deosebite ce au putut fi cumpărate de către vizitatorii Muzeului Ţăranului, clienţii lubului Ţăranului sau părinţii, prietenii celor ce au participat la aceste ateliere, ajutând la crearea unui viitor mai bun pentru Angelo, micul nostru violonist.

Sper din suflet ca povestea lui sa aibă un final fericit, pentru că fiecare dintre noi poate contribui la realizarea acestui lucru.

Mulţumesc pentru că mi-aţi dat ocazia să mă implic în proiectul «Poveste în dar». Sper să particip la urmatoarele proiecte şi evenimente lansate sau sprijinite de «A treia cafea».





  • O veche poveste arabă ne învaţă că e bine ca omul să bea trei cafele pe zi: prima sa fie dulce, ca să-i amintească de dragoste, a doua sa fie amară, ca să-şi amintească de moarte şi să fie drept, iar a treia să fie dulce-amăruie cum e viaţa şi cu bune, şi cu rele. Abia a treia cafea te trezeşte cu adevărat la viaţă!


Susţinători:

Tineret in Actiune Ministerul Culturii si Patrimoniului NationalMinisterul Culturii si Patrimoniului National.

Parteneri media:

HotNews Elevate Lume Buna
Port.ro EurActiv Hobby Cafe
Radio Lynx 121.ro Toate blogurile

Talent Gate

Parteneri educaţionali:

VIP Romania LEAP LECS
AEGEE HOLA Asociatia Momenttum
ASER ANPCDEFP Universitatea Bucuresti
AIESEC Romania Start UB